Timiș, Timișoara
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului- OADO - este o organizație neguvernamentală de interes național și public, specializată în problemele complexe a ceea ce înseamnă cunoașterea, promovarea și protecția drepturilor fundamentale ale omului, așa cum sunt ele stipulate în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948.
OADO a fost înființată imediat după Revoluția din 1989, în aprilie 1990, și își propune să promoveze principiile Cartei ONU și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului în restaurarea democrației și a reformelor economice și sociale în România post-totalitară.
În conformitate cu Legea nr. 554/2004 privind Statutul juridic-administrativ, organizația este asimilată autorităților publice și funcționează ca putere publică din anul 2000, acționează cu vervă atât în societatea civică internă, dar și internațională, ține legătura cu instituțiile europene și cu principalele organisme ONU, implicate în promovarea drepturilor și libertăților ființelor umane, este instituție juridică de interes național și de utilitate publică, membru cu statut consultativ special al ONU-ECOSOC din 2005, cu reprezentanți permanenți la New York, Geneva și Viena, membru participant al Consiliului European, cu reprezentanți permanenți la Strasbourg și Bruxelles, și membru colectiv al Academiei Oamenilor de Știință din România, beneficiară a nenumărate Protocoale de Parteneriat cu instituții ale statului român - administrații și agenții - și cu o multitudine de organizații aparținând societății civile, dar și cu instituții internaționale de renume mondial, precum Asociația Internațională a Polițiștilor, fiind foarte activă, cu zeci de mii de observatori, la toate alegerile prezidențiale, parlamentare, locale și referendumuri, atât în țară, cât și în străinătate, la solicitarea OSCE, Consiliului Europei și ONU.
Beneficiari: Beneficiarii pot fi persoane sau grupuri ale căror drepturi sunt încălcate sau amenințate, precum și persoane care au nevoie de susținere, asistență juridică sau alte forme de sprijin pentru a-și proteja drepturile. Lucram, de asemenea, pentru a promova conștientizarea și educația cu privire la problemele legate de drepturile omului și pentru a milita pentru schimbări politice și juridice care să promoveze protecția drepturilor omului pentru toate persoanele.
Raport de activitate 2020
Informaţiile furnizate de AITIS:
Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.