Mureș, Târgu Mureș
Dezvoltarea economică sustenabilă și crearea bazelor înființării unor locuri de muncă pe termen lung, reprezintă condiția supremă pentru maghiarii din România de a rămâne în ţară şi de a se bucura de siguranța existențială. Odată cu conştientizarea acesteia, în 2016 s-a realizat o strategie de dezvoltare economică intitulată „PLANUL KÓS KÁROLY”, care definește prioritățile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din România.
Elaboratorii strategiei şi Guvernul Ungariei, în mod unanim, au hotărât să lanseze un program de dezvoltare economică în Transilvania sub forma unui program pilot, pe care îl vor urma diferite sprijiniri, în baza cerințelor locale din fiecare regiune în parte. Pentru funcţionarea acestui program, respectiv pentru armonizarea programelor viitoare de acest gen, am înfiinţat FUNDAŢIA PRO ECONOMICA, care are ca scop principal îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condiţiilor de viaţă economică, socială, culturală şi religioasă, bazată pe cercetări ştiinţifice şi tehnice, respectiv acordarea de sprijin financiar şi moral acordat familiilor care vor corespunde criteriilor de eligibilitate stabilite de Fundaţie.
Informaţiile furnizate de AITIS:
Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.