Suceava, Șaru Dornei
Din multele profesii și pasiuni ce le au membrii acestui grup, iese în evidență pasiunea pentru off-road și pasiunea pentru a face bine. De ce pentru off-road? Pentru că iubim să cutreerăm munții Bazinului Dornelor și ai României, să ne bucurăm de peisaje în timp ce ne conducem mașinile preferate, uneori prin locuri prin care unii nu ar merge nici pe jos. De ce pentru a face bine? Pentru că zona noastră, cât și lumea în care trăim are nevoie de bine. Binele pe care îl oferim noi cu toată inima și implicarea are mai multe forme: campanii de ajutorare a persoanelor defavorizate, sprijin pentru instituții în prevenirea sau combaterea unor pericole precum incendii și transport însrpe și dinspre zone greu accesibile. Nu putem uita nici de aportul nostru adus turismului din zonă, prin drumețiile organizate de noi pentru turiști prin toată Țara Dornelor! În cazul în care nu ai auzit de noi, cu asta ne ocupăm!
Informaţiile furnizate de AITIS:
Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.