Iași, Iași
Din 2016 sprijinim copiii cu risc mare de abandon școlar pentru a-și continua studiile și în același timp susținem elevii olimpici să facă performanță. Prețuim potențialul tuturor de a evolua profesional și de a deveni cetățeni responsabili și implicați. Am plecat de la ipoteza că societatea funcționează ca un organism unitar și că binele individual depinde de sănătatea structurii din care face parte. Am realizat cât de important este să fii activ și implicat cu responsabilitate în societatea în care trăiești. Să îi urmărești dezvoltarea, să îi apreciezi vârfurile și să îți aduci aportul pentru a completa neajunsurile. Am înțeles că baza pe care trebuie construită o societate sănătoasă este educația și am ales să oferim șansa copiilor cu risc mare de abandon școlar, care provin din familii defavorizate, să își continue studiile, și astfel, să aibă o șansă în plus spre un viitor mai bun. O altă șansă o oferim elevilor cu rezultate bune, care pot face performanță la olimpiade, și îi ajutăm să își găsească echilibrul și metoda cea mai potrivită prin care să își cultive potențialul. Așa suntem noi, #antoniapentrueducație. Împreună cu partenerii și sponsorii noștri schimbăm destine și construim viitorul.
Informaţiile furnizate de AITIS:
Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.