București, Sector 1
Cultură, educație, patrimoniu, mediu, arhitectură, artă, oameni, cercuri, proiecte… cuvinte pe care le ronțăim zilnic de mulți ani la Asociația care nu și-a găsit un nume ca mai toate ci două cifre care închid în ele nu taine, ci alegeri.
Povestea fondatoare începe prin anii 2009 și are în desagă multe frământări, idei, întâlniri și dorințe pe care doar o organizație putea să le aducă la suprafață. Am pendulat permanent între vremurile vechi și cele prezente, între umblat pe coclauri după te miri ce monument și expoziții contemporane, între mixuri de evenimente și concepte trăznite, dar puse în practică. Am adunat oameni cu pasiuni la fel de puternice și convingeri statornice, formând o echipă eterogenă, cu drumuri proprii, dar și căi umblate împreună.
Au fost ani în care uneori am fost cuci, am pus ideile noastre în slujba altor proiecte și organizații fără să ne pierdem identitatea sau proiectele. Am înflorit în alte ogrăzi și ne-am întors la ale noastre cu tolbe pline, experiențe de viață și așa nu-uri.
Suntem mai mult decât proiectele noastre, dar pentru conformitate ne vom împărți în două secțiuni, una dedicată moștenirii arhitecturale în diversele ei forme și regiunilor bătute cu pasul sau roata și a doua care aduce laolaltă cultura și arta în educație. Un nou și un vechi, cum ar veni.
Informaţiile furnizate de AITIS:
Asociația Independentă pentru Transparență în Inițiative Sociale - A.I.T.I.S
CIF 43647583 / Toate drepturile rezervate.